luni, 18 aprilie 2011

DEVA: CÂINI IMPUŞCAŢI DIN MERS. PRIMARUL FELICITĂ ACŢIUNEA

http://www.evz.ro/uploads/tx_images/22cd3652fd9b3a6d7d1563e8d9c3db76.jpg
http://www.stiri.fannox.ro/wp-content/uploads/2011/04/maidanez1.jpgOraşul Deva a fost împânzit cu zeci de cadavre de maidanezi împuşcaţi în timpul nopţii. Martorii oculari povestesc cum au fost executaţi din mers, din maşini de teren.

"Au venit cu maşina, iar aici, în sensul giratoriu, au deschis geamul, au strigat câinele, iar când animalul a pornit spre maşină, un bărbat a scos pe geam o armă cu aer comprimat cu otravă, în loc de tranchilizant. După aceea, au plecat. Am rămas înmărmurită. Nu am mai ştiut cum să reacţionez. Căţeluşa pe care au împuşcat-o a murit în aproximativ 15 minute", povesteşte o martoră despre cele intimplate miercurea trecuta.

"Se pare că oameni care au omorât maidanezii au acţionat exact după modelul cecen, conducând maşini de teren de culoare închisă iar după folosirea armelor de foc în spaţiul public şi uciderea câinilor au demarat în trombă", a povestit Maria Ardelean pentru Hunedoreanul, iar declaraţia ei a fost preluată de libertatea.ro.

Cadavrul câinelui zăcea pe marginea trotuarului, în zona verde, fiind acoperit cu un prosop. Un alt câine mort a fost găsit în zona Astoria. La primele ore ale dimineţii, însă, s-a făcut curăţenie.

"Pe la 7:00 au venit nişte oameni cu o dubiţă cu remorcă în care se aflau saci şi mai multe crengi, ca acelea adunate de angajaţii de la spaţii verzi, au băgat câinele într-un sac şi l-au aruncat în remorcă", a adăugat martora.

Deşi faptele sunt de natură să oripileze orice om sau autoritate, reacţiile primarului Miricia Muntean din Deva au siderat opinia publică. Acesta i-a felicitat pe cei care au împușcat câinii.

"Îi rog pe toţi vânătorii din să ia măsuri asupra lor (câinilor n.r.), să nu mă lase singur. Este singura problemă pe care nu am putut să o rezolv până acum. Mă bucur când văd că am scăpat de ei", scrie ziarul Hunedoreanul.

In urma declaraţiilor, pe numele primarului a fost depusă o plângere penală, formulată de către reprezentanţii Poliţiei Animalelor Bucureşti. Documentul a fost înregistrat vineri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. Muntean este acuzat de instigare la rele tratamente şi acte de cruzime îndreptate împotriva câinilor fără stăpâni.



text: realitatea.net
foto: evz.ro şi fannox.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu