miercuri, 7 septembrie 2011

MARCEL PAVEL ŞI FRF AU SCHIMBAT IMNUL ROMÂNIEI


Federaţia Română de Fotbal şi cântăreţul Marcel Pavel au fost amendaţi de Prefectura Capitalei cu 5.000 de lei fiecare pentru intonarea imnului României cu alt text decât cel oficial. Marcel Pavel a greşit versurile imnului naţional pe care l-a cântat înaintea meciului România-Franţa de pe National Arena. Artistul susţine că a evitat versul "Triumfător în lupte, un nume de Traian" pentru a nu fi interpretat politic.


Schimbarea versurilor imnului la meciul România - Franţa disputat marţi pe Arena Naţională îl costă scump pe cântăreţul Marcel Pavel. Excluderea unor versuri i-a adus lui solistului o amendă în valoare de 5.000 de lei. Şi Federaţia Română de Fotbal a primit aceeaşi amendă.


"E o lege foarte clară, nr 75 din 1994 în a cărei anexă e redat imnul naţional şi tot în această anexă se spune că la manifestările sportive imnul se cântă, potrivit acestui text de lege, în varianta prescurtată, adică strofele 1,2, 4 şi ultima. În alt text de lege se prevede foarte clar că constituie contravenţie intonarea textului naţional cu alt text decât cel prevăzut de lege. Nu ai voie să intonezi imnul pe altă partitură sau cu alt text, sub nicio o formă, e contravenţie şi se sacţionează cu amendă de la 2.500 la 5000 de lei. Una dintre persoanele care pot constata această contravenţie fiind prefectul Capitalei. Luând act, aseară fiind prezent la meci, de această contravenţie, voi emite un act prin care organizatorul şi  persoana vinovată, adică domnul Marcel Pavel, vor fi sancţionaţi cu amendă de 5000 de lei pentru încălcarea unui text de lege expres şi, pentru al doilea motiv, pentru că dacă noi în ţară nu respectam valorile naţionale ce pretenţii să avem să fim respectaţi în competiţiile internaţionale. Vă reamintesc că drapelul, imnul şi stema sunt simboluri ale statului român, de la respectarea cărora nu avem voie să abdicăm, nici moral, nici legal", a declarat Mihai Cristian Atănăsoaie, prefectul Capitalei.


Marcel Pavel a explicat în exclusivitate la Realitatea Tv motivul pentru care nu a respectat versurile imnului naţional pe care l-a cântat pe Naţional Arena. Artistul a spus că a evitat versul "Triumfător în lupte, un nume de Traian" pentru a nu fi interpretat politic. Cântăreţul a mai spus că a discutat cu cei de la FRF în acest sens, aceştia fiind de acord cu opţiunea sa.


Cântăreţul a precizat că timpul alocat pentru ambele imnuri a fost de 3 minute şi a fost chiar depăşit cu 10 secunde. Astfel, el a ales să cânte două strofe din imnul naţional , însă ultimele două versuri din cea de-a doua strofă - "Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/ Triumfător în lupte, un nume de Traian!" - au fost înlocuite cu ultimele două versuri din prima strofă "Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă/ La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!", acestea constituind un refren.



"A fost ca un îndemn pentru echipa naţională", a spus Pavel privind reluarea celor două versuri, în locul celor din strofa a doua. În plus, cântăreţul a considerat că celor de pe stadion le va fi mai uşor să cânte cu el două versuri pe care le-au auzit deja.


"Am vrut să cântăm aceste versuri ca pe un îndemn. N-a fost rea-voinţă, n-a fost nimic tendenţios. A fost alegerea mea, ca toţi suporterii să cânte cu noi. Sunt onorat că am fost invitat să cânt imnul de stat", a spus Marcel Pavel, adăugând că în urma interpretării sale a primit mesaje de felicitare.


"N-a deranjat pe nimeni, decât presa (...). (Imnul n.r.) L-am cântat cu patos, cu demnitate, cu plăcere. Atmosfera a fost excelentă", a mai spus cântăreţul, declarându-se încă o dată onorat să cânte pentru echipa naţională pe noul stadion. "Nu mă interesează politica. Să n-aud de politică", a mai adăugat el.


Potrivit Legii 75/1994 privind arborarea drapelului României, citată de Mediafax, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, imnul naţional al României este "Deşteaptă-te române", iar în interpretare vocală prescurtată, se intonează potrivit textului şi partiturii prevăzute în anexele legii.


"În interpretarea fanfarelor sau a altor formaţii instrumentale, muzica imnului naţional se intonează o singură dată", mai prevede legea.


Conform anexelor, forma prescurtată se referă la primele patru strofe ale imnului de stat.


Hotărârea de Guvern 1157/2001 prevede că intonarea imnului national cu alt text şi cu altă partitură decât cele stabilite de lege constituie contravenţie, sancţionându-se cu amendă de la 2.500 de lei la 5.000 de lei. Aceeaşi HG prevede că, atât constatarea contravenţiei, cât şi aplicarea amenzii se fac "de către persoane împuternicite de ministrul Administraţiei Publice, de către prefect sau de împuterniciţii acestuia şi se aplică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean, precum şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei".


text, foto şi video: realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu