luni, 24 ianuarie 2011

NEWS ALERT: ATENTAT TERORIST LA MOSCOVA


NEWS ALERT
http://www.moscow-russia-insiders-guide.com/images/moscow-airport-1.jpg

Un atentat sinucigaş a avut loc, luni, la Domodedovo, cel mai mare aeroport din Moscova. Din primele informaţii, 31 de oameni au fost ucişi în urma detonării unei încărcături explozive, şi 130 au fost răniţi, conform Ministerului rus al Sănătăţii Publice, citat de RIA Novosti în pagina electronică.

Atentatul a fost comis în aripa de est a aerportului, la 15:30 ora României. Potrivit unei surse din poliţie, citată de agenţia Interfax, explozia s-a produs în zona de sosire a zborurilor internaţionale, şi a fost provocată de un atentat sinucigaş. Puterea exploziei echivalează cu cinci kilograme de TNT, iar atacatorul se afla printre persoanele care aşteptau călătorii sosiţi cu zboruri internaţionale, potrivit Mediafax, care citează presa rusă.

"Explozia s-a produs în zona de livrare a bagajelor de la terminalul pentru sosirea zborurilor internaţionale", a declarat Tatiana Morozova, o reprezentantă a comitetului de anchetă.

Zona unde s-a produs atentatul este izolată. Au loc întârzieri sau anulări ale curselor. În acelaşi timp, în toată Moscova au fost mobilizate trupe ale poliţiei, iar autorităţile vor să se asigure că nu există alte dispozitive explozive ale oraşului.

Astfel, potrivit AFP, care citează presa rusă, metroul şi aeroporturile Şeremetievo şi Vnukovo din Moscova se află sub supraveghere sporită, în urma exploziei provocate de atentatul sinucigaş.




Surse
text: antena3.ro
foto: moscow-russia-insiders-guide.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu