joi, 5 mai 2011

ŞTIRI PE LARG: CSIBI BARNA DAT AFARĂ DE LA ANAF

 ŞTIRI PE LARG 

 

Csibi Barna va fi dat afară de la ANAF. Decizia a fost luată de Comisia de Disciplină de la ANAF. Csibi Barna nu s-a prezentat la şedinţa de joi a Comisiei de Disciplină.

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar a declarat joi că acesta urmează să rămână fără serviciu într-o zi sau două. „Ca orice act administrativ în România, şi această decizie poate fi atacată în instanţă, desigur.”

Blejnar a comentat şi absenţa lui Csibi Barna de la Comisia de Disciplină de la ANAF: „sfidare a autorităţii, a instituţiei, a colegilor până la urmă, dar nu mai contează, nu va mai fi funcţionarul ANAF.”

Întrebat dacă Barna a fost informat în legătură cu această decizie, Blejnar a declarat că procedurile normale au fost aplicate, dar că Barna nu a răspuns demersului.

Funcţionarul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita Csibi Barna, care l-a "spânzurat" simbolic pe Avram Iancu, a fost detaşat de la Administraţia Financiară Abrud la Administraţia Financiară a Sectorului 2 din Capitală, potrivit unui ordin emis de preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.

text: antena3.ro
foto: imageshack.us
video: videonews.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu